Luiza Banyai
Business Transformation & Culture Advisor | LogistikonAI
În meseria pe care mi-am ales-o am realizat cât de mult îmi place să fiu parte din dezvoltarea și creșterea profesională a oamenilor cu care interacționez. Am reușit să o fac cu pasiune și dăruire. Am învățat că este important să mă asigur întotdeauna că cei cu care interacționez au nevoie de acest sprijin, că și-l doresc și vor să facă o schimbare.
Unul din rolurile mele este și acela de a fi permanent conștientă când să continui și când să mă opresc atunci când împărtășesc celorlalți din ceea ce știu sau am experimentat. Cu siguranță suntem diferiți și unici, avem propriile noastre credințe și emoții, propriile noastre limite și ne trăim experiențele pe baza alegerilor personale.
Am avut oportunitatea să explorez această meserie în diferite poziții, începând cu cea de specialist până la cea de director de departament, în companii din varii industrii precum Pharma, Telecom, Producție, IT, FMCG, BPO, Utilități sau Retail.
Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am putut învăța de la cei cu care am interacționat și pentru că meseria mea mă ajută să pot împărtăși și cu alții experiențele avute, contribuind astfel la creșterea lor și, în continuare, a mea.
De asemenea, am putut accesa programe de certificare internaționale oferite de companii cunoscute ca Lalonde-Bard, CA Career Architect, Roffey Park, Performance Consultants International, Management Centre Europe, CIPD UK, London Business School, Seneca College, SHL, pe zone foarte dragi mie: training, dezvoltare de competențe de leadership, consiliere în carieră și vocațională, coaching, assessment, managementul schimbării și facilitare, care m-au ajutat să fiu și mai bine „echipată” în călătoria pe care mi-am ales-o.